Despre soacre, nurori si …marginea drumului

De curand, in timp ce vizitam un forum, drag mie desi nu sunt foarte activa pe el, am fost atinsa un pic in suflet pentru ca se incinsese o discutie despre viperele de soacre. Nu s-a folosit chiar termenul acesta, dar concentrand tot acolo ajungem.

Nu am mai prea intrat pe acel forum dandu-mi seama brusc de diferenta generala de varsta si de postura mea ingrata. Sunt si eu un soi de soacra…

Sunt sigura ca sunt si persoane carora le vine greu sa se acomodeze cu familia „adversa”, fie ele soacre, nurori, gineri sau chiar socri. Este si de inteles intre niste limite. Dar de foarte multe ori o ia inainte si racneste tare PREJUDECATA sau isi arata coltii educatia si caracterul, ambele de neinvidiat, fie ale tinerilor fie ale celor in varsta. Si atunci TOTI PIERD.

Nu voi dezvolta si nici nu voi perora pentru a sustine un MARE ADEVAR detinut de mine si numai de mine. Nu acesta este scopul prezentului inscris ci acela de a ma descarca oarecum de amaraciunea intensa care m-a cuprins si ma cuprinde tot mai mult.

O uniune intre doi tineri ar trebui sa fie un castig pentru fiecare dintre ei si pentru cele doua familii si pentru inca niste oameni, nasii, moasa, domnisoare si cavaleri de onoare, daca li se rezerva un loc pe partitura.

In vechime drumurile se marcau cu copaci plantati de-o parte si de alta. Frumos lucru mi s-a parut ca aceasta sa fie o litera de lege de atata amar de vreme pana intr-o zi cand am auzit pe cineva declarand ca uraste copacii de pe marginea drumului deoarece curma vieti omenesti.

(E de spaima cand vorbesti despre asa ceva. Zicem Doamne fereste!)

Pai nu copacii curma vietile oamenilor, ci oamenii isi curma viata si o mai curma uneori si pe cea a copacilor.

Dar vedeti?!? E vorba de modul de abordare al problemei.

Again!

Previous Older Entries

%d blogeri au apreciat: