Ilinca ot Gramești

E amurg, incet odaia intr-o umbra se scufunda…
Parc‘ as avea de lucru dar, de fapt, eu stau la panda
tot privind inspre fereastra si, ma stapanesc cum pot.
Ornicul, ce bate agale, ne arata ora opt.
Ma framanta o intrebare, ma bantuie o amintire,
Tot privesc la tija lunga lacrimand de incordare,
Cand, deodata, inainte chiar de a putea zari
Nara’mi spune: iata, vine, nu mai poate zabovi!
Un parfum suav si dulce se imprastie-n odaie
Si potirul se deschide, minunata alcatuire…
Eu rasuflu usurata: a venit la intalnire!
Sorb, acum, din toti rarunchii, tot ce pot cu cele simturi
din ce-mprastie-n odaie floarea cu ale ei nimburi.
Pe cat e de minunata, pe atat de scurt ragazul!
Doar o zi e-n stralucire, doar o zi, asta-i necazul,
si-apoi sarutand pervazul, se apleaca-n fata sortii… !
…
Va fi lunga asteptarea. Voi pandi in pragul noptii,
cand amurg va fi-n odaie, cat tin patru anotimpuri,
sa se mai deschida odata cupa plina de absinturi!