Cand nu ai …cauta sa dai

Singuratate, insingurare, pustiu, gol, incrancenare…

Lacrimile… descatusare.

Cand eram mica am locuit o vreme tot inafara orasului, ca si acum, dupa zeci de ani, intr-o comuna suburbana. Intotdeauna intr-o asezare mica exista un anumit "folclor", povesti care circula despre leacuri, farmece, hotii, etc.

Dupa ce terminau treaba, in amurg, gospodinele se vizitau si mai stateau de vorba eventual pe o patura intinsa pe iarba… Lumina soarelui se imputina din ce in ce mai mult, umbrele erau tot mai lungi si dense si dadeau mai multa greutate povestilor.

Eu, copilul gazdei fiind, stateam pe langa mama, inghesuindu-ma pe langa un brat al ei, cu urechile palnie si culegeam "ïnformatii"… voiam "sa stiu". Ce mi s-ar putea intampla… ce remediu as putea avea s.a.m.d. Ascultarea mea era cu scop precis. Asa am avut o mare usurare si liniste cand am aflat ca daca iti trimite cineva "argintul viu" (care poate avea rol precis, este "programat" cum sa-ti faca rau) poti sa-i tai puterile, numai sa-l vezi cand vine. Cum? Simplu faci pipi pe el si-i dispare orice putere. Da, dar … numai sa-l vezi cand vine.

Parintii mei lucrau in ture si se intampla ca seara sa ma prinda pe mine singura acasa. Imi era foarte frica dar incercam diverse ca sa ma pun mai "la adapost". Aveam ritualurile mele. Dupa ce am auzit de povestea de mai sus, stingeam lumina, dadeam perdeaua la o parte si ma uitam pe afara sa zaresc argintul viu sa nu vina peste mine pe nepregatite.

Intr-o seara mi-a stat inima in loc. In iarba, in fata casi, am zarit o sclipire care parca se deplasa. Mi-am fortat privirea pana mi-au curs lacrimile ca sa fiu sigura de ceea ce vad. Am decis ca este argintul viu. Frica era pe mine cat gardul. Era intuneric, stateam la curte, putea oricine sa sara gardul si sa ma sperie cumva, nu as fi iesit afara nici in ruptul capului pe intuneric. Si totusi, dupa o lupta crancena cu mine insami si cu frica mea am zis: decat sa vina el peste mine mai bine ma duc eu peste el… Am descuiat usa, am iesit afara, am strabatut ceardacul, am coborat cele doua trepte… Era luna plina…am ajuns in iarba si… in loc de argint viu am gasit un ciob de oglinda… In clipa aceea, disparand pericolul pentru care am iesit afara, m-a napadit frica infioratoare de ce altceva mi se putea intampla. Noroc ca nu am paralizat. Am zbughit-o imediat in casa, nu stiu cum si nu stiu cand, am trantit usa dupa mine si am pus zavorul si … nu am povestit nimanui nimic.

Si acum sunt laturi ale vietii, nu multe, in care reusesc sa fac cate ceva ca sa nu vina "raul"peste mine.

Nu-mi place singuratatea si poti sa te simti uneori extrem de singur chiar cu lume langa tine. Am cunoscut cazuri dramatice, cu sfarsit tragic si mi s-a parut sfasietor sa ai frati, parinti in viata, copii si sa nu te poata ajuta nimic.

Ce e de facut ca sa nu ni se intample sa vina peste noi…" umbra "?!?!? Pai …sa facem pipi pe argintul viu.

Cand eram tanara de fapt eram mai mult "mica", tare copil… chiar cand aveam deja copii… Ma indragosteam usor nu de frumosi ci mai ales de "firoscosi"… Unul dintre ei mi-a spus la un moment dat "fericirea este ceva ce nu ai si dai ca sa ai".

Am retinut ca: daca nu ai e bine sa dai ca sa ai.

Previous Older Entries

%d blogeri au apreciat: